Procesul bărbatului acuzat de uciderea omului de afaceri Abel Apostol, strămutat la Reșița

Procesul bărbatului acuzat de uciderea omului de afaceri Abel Apostol, strămutat la Reșița
Publicat: 28/10/2013, 13:32
Actualizat: 06/02/2019, 20:54

La Tribunalul Arad a avut loc, luni, o nouă înfățișare în procesul în care Adrian Buleu este judecat pentru omor, după dispariția partenerului de afaceri al soției sale, Abel Apostol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Familia lui Abel Apostol a fost anunțată de către judecător că acest caz a fost strămutat la Reșița, la Tribunalul Caraș-Severin.

Strămutarea a fost decisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma unei cereri depuse de către avocatul suspectului.

„Principalul motiv pentru care a fost solicitată strămutarea cauzei a fost mediatizarea excesivă a acestui caz. ICCJ a menținut, însă, actele efectuate în dosar și dispozițiile luate de Tribunalul Arad până în prezent”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban.

Familia omului de afaceri dispărut a primit cu surprindere vestea, iar avocatul acesteia, Dan Ungureanu, a afirmat că măsura „frânge logica unei cercetări judecătorești amănunțite”.

„Pe undeva, această măsură frânge logica unei cercetări judecătorești amănunțite. Cred că aici este cauza strămutării, apărătorii sau inculpatul au considerat că intenția de a merge într-o logică foarte strânsă pe probe trebuie blocată și au încercat această strămutare care ne-a surprins prin admiterea ei”, a declarat Ungureanu.

Avocatul a spus că presa nu poate fi culpabilizată pentru interesul arătat față de acest caz.

„Ceea ce mi se pare grav este că s-ar fi putut acuza mass-media pentru anumite ingerințe sau atenție excesivă acorată acestei cauze, ceea ce e greșit, pentru că pentru orice viață, pentru orice persoană ce a dispărut și se bănuie că e moartă, autoritățile statului trebuie să acorde aceeași atenție. Faptul că presa a arătat o preocupare față de acest caz e un lucru bun”, a afirmat Dan Ungureanu.

Familia lui Abel Apostol s-a mai arătat nemulțumită pentru că va trebui să călătorească la Reșița la fiecare termen în proces, afirmând că aceste deplasări vor fi costisitoare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis în 2 iulie de Parchetul Tribunalului Arad, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Adrian Buleu, sub acuzațiile de omor și distrugere.

Procurorii au susținut că, în seara de 1 mai, Adrian Buleu l-a agresat pe Abel Apostol în incinta unui local, provocându-i leziuni care au dus la moartea acestuia. Ulterior, Buleu a transportat cadavrul cu autoturismul propriu într-un loc izolat din pădurea Vladimirescu, unde a incendiat mașina, menționa sursa citată.

Referitor la crimă, procurorii au arătat că în seara de 1 mai între Abel Apostol și asociata sa Alina Buleu, soția suspectului, au existat certuri, confirmate de martori. Anchetatorii cred că omorul a avut loc în jurul orei 21.00, în restaurantul de pe Malul Mureșului deținut în asociere de Alina Buleu și Abel Apostol, iar cadavrul a fost transportat într-un loc necunoscut, o jumătate de oră mai târziu.

Conform sursei citate, în acest interval unii angajați ai restaurantului au observat pete de sânge, iar Adrian Buleu i-ar fi pus pe aceștia să spele de două ori gresia, fără să ofere explicații. În plus, i-ar fi cerut unui angajat fără permis de conducere să conducă autoturismul lui Abel Apostol până într-un loc indicat, însă angajatul a refuzat, astfel că mașina victimei a rămas în parcare.

Buleu ar fi transportat singur cadavrul, cu un autoturism BMW pe care îl folosea în mod curent, înscris pe numele unei societăți comerciale. O parte din traseul său a fost surprins de camere video, astfel încât anchetatorii au aflat că Buleu a oprit la o benzinărie, la ora 22.44, pentru a cumpăra două flacoane de benzină. Din imaginile analizate de procurori reiese că Buleu purta altă îmbrăcăminte față de momentul anterior dispariției lui Apostol, potrivit declarațiilor mai multor martori.

Conform rechizitoriului, suspectul s-a întâlnit cu amanta sa, căreia i-a dat un pistol de culoare gri, cu țeavă lungă, „spunându-i acesteia să îl ascundă foarte bine, indiferent de ce se va întâmpla”. „Arma a fost așezată de inculpat în poșeta martorei (…) Totodată, din declarația martorei a rezultat că în lăcașul de telefon din autoturism se afla un suport în care se găseau mai multe gloanțe”, scrie în rechizitoriu.

Ulterior, „inculpatul s-a deplasat în pădurea Vladimirescu, unde, într-un loc situat în vecinătatea râului Mureș, a incendiat autoturismul marca BMW”. La ora 23.55, incendiul a fost sesizat de un martor la 112, iar pompierii au intervenit și au stins focul în jurul orei 01.15.

Potrivit procurorilor, Buleu a fost luat din pădure de către soția sa, care a venit cu o altă mașină, iar pe drum el a aruncat pe fereastră cheia autovehiculului incendiat, care a fost identificată și ridicată ulterior de către anchetatori, la indicațiile soției.

Cadavrul omului de afaceri Abel Apostol nu a fost găsit nici până în prezent de către anchetatori, cercetările în acest caz continuând.

Fiul omului de afaceri, Albert Apostol, susținea că tatăl său ar fi fost amenințat cu moartea de către familia asociatului său.

Omul de afaceri Abel Apostol deținea în asociere cu soția principalului suspect, Adrian Buleu, în centrul municipiului Arad, pe malul Mureșului, o bază sportivă și un restaurant.

Primul termen în dosarul în care Adrian Buleu este judecat pentru uciderea omului de afaceri arădean Abel Apostol a avut loc în 16 iulie, la Tribunalul Arad.

Avocatul familiei Apostol declara că fiul și soția celui ucis cer daune morale de un milion de euro, dar și alte despăgubiri. Totodată, pe latură penală, avocatul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în „omor cu premeditare”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e...
Serialul Netflix care a rupt topurile în România! Are 8 episoade și prezintă o poveste...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei:...
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
În toiul procesului de divorț, celebrul actor a primit lovitura! Fiica lui a cerut ordin...
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care...
Experienţa neplăcută a unui turist român în Istanbul, chiar în prima zi de vacanţă: "Hoție...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
Mesajul dureros transmis de soțul Ancăi Molnar, la o zi după înmormântarea make-up artistei. Bărbatul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Americanii ştiu numărul soldaţilor pe care Rusia i-a pierdut în războiul din Ucraina
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Se plătesc 352 DE LEI de persoană. Banii intră ASTĂZI, 14 IUNIE
Becali dă lovitura în Pipera. Deja a discutat cu mai mulți milionari
Cine sunt părinții lui Babasha, tânărul huiduit la concertul Coldplay. Așa arată femeia de la...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Discuția dintre Rebecca și Antoni! Concurenta încearcă să-l asigure pe partenerul său că nu l-a...
Saveta Bogdan, din nou îndrăgostită la 78 de ani: ”Am o relație cu un avocat....
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
George Catlin, pionierul artei amerindiene și conservator al culturii nativilor americani
×